ecografie musculoscheletala

Cand este recomandata Radioterapia?

Radioterapia este un tratament loco-regional al cancerului, avand doua scopuri: curativ sau paliativ. Radioterapia poate fi indicata ca tratament definitiv (curativ), cand celulele tumorale sunt distruse complet si boala nu mai reapare, sau tratament paliativ, cand vindecarea nu este posibila. In stadiile avansate ale bolii, paliatia vizeaza combaterea unor simptome precum durerea, sangerarea, cu scopul imbunatatirii calitatii vietii. Momentul in care este indicat tratamentul se stabileste de catre medicul curant la consultatie. Acesta va prezenta in comisia oncologica cazul unde, impreuna cu ceilalti medici, se ia decizia cea mai buna de tratament pentru pacient. Indicatia de radioterapie poate sa apara inaintea actului chirurgical sau dupa interventia chirurgicala, ambele situatii fiind stabilite de catre medicul oncolog, radioterapeut si definitivate in comisia multidisciplinara oncologica.

Cum functioneaza Radioterapia ?

Radioterapia externa este administrată cu ajutorul unui aparat de ultimă generaţie numit accelerator liniar. Pe timpul iradierii, pacientul trebuie sa stea întins pe masa speciala a acceleratorului liniar, in pozitia specifica stabilita in cursul simularii initiale, cand s-a efectuat planul de tratament. Aparatul va administra doza de radiaţie stabilita pentru sedinta respectiva.

Radioterapia este de 4 tipuri:

  • Radioterapie externă (transcutanată sau teleradioterapie) – sursa de radiaţii este exterioară corpului şi este reprezentată de un aparat (accelerator liniar) care produce fascicule de radiaţii îndreptate spre ţinta tumorală după traversarea ţesuturilor superficiale.
  • Radioterapia endocavitară/interstiţiala (brahiterapia) – sursa de radiaţii este în interiorul corpului, prin plasarea de surse radioactive în interiorul sau în apropierea tumorii, surse care administrează o doză mare de radiaţie în volumul tumoral şi totodată reduc expunerea la radiaţii a ţesuturilor sănătoase. Brahiterapia poate fi folosită cu scopul de a vindeca tumorile canceroase, în cazul în care acestea sunt mici sau avansate doar local, cu condiţia ca boala să nu aibă metastaze (răspândite în alte părţi ale corpului).
  • Radiochirurgia – este o tehnică specială de radioterapie, utilizată în tratarea tumorilor într-un mod neinvaziv, puternic şi eficient.
  • Radioterapia metabolică – administrarea unor substanţe radioactive la nivelul sistemului circulator – este o formă de radioterapie folosită mai ales în tratarea metastazelor osoase multiple extinse la nivelul întregului schelet sau pentru unele forme de cancer de tiroidă.

Tehnologia de ultima generaţie IMRT – VMAT asigură unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume. Aceasta prezintă următoarele avantaje:

  • posibilitatea personalizării tratamentului şi adaptării la forma tumorală, fiind un tip de radioterapie înalt conformaţională;
  • timpul scurt al unei şedinţe de radioterapie, de maxim 5-7 min/sesiune, ceea ce creşte confortul pacientului şi precizia iradierii;
  • gradul de libertate suplimentar oferit prin rotaţia sursei de iradiere în jurul pacientul şi a vitezei de rotaţie a acesteia, ceea ce permite ca tumoarea să fie abordată la 360 de grade;
  • posibilitatea modificării debitului dozei de radiaţie în timpul iradierii;
  • precizia fasciculelor de radiaţii îndreptate spre ţinta tumorală şi reducerea iradierii ţesuturilor normale, ceea ce scade riscul reacţiilor adverse acute şi cronice;
  • posibilitatea administrării unor doze terapeutice optime în volumele ţintă, precum şi obţinerea în interiorul volumului ţintă a unor zone cu doze diferite, ceea ce asigură eficacitatea tratamentului şi creşte şansele de control tumoral.

Cat de mult afecteaza radioterapia viata de zi cu zi pentru pacient? Care sunt efectele adverse?

In perioada tratamentului exista o contraindicatie majora, universal valabila: pacientul trebuie sa evite in principal, expunerea la soare. In functie de fiecare localizare in parte se decid de catre medicul curant situatiile particulare. In cancerele ORL, de exemplu, pacientul trebuie sa urmeze o serie de indicatii legate de alimentatie si, in special, urmarea cu strictete a tratamentelor de sustinere, alimentatia parenterala, tratamentul antialgic si cel vitaminizant.

Se va evita consumul de preparate dure sau extrem de solide. La fel si in cazul cancerelor din sfera digestiva , pacientii trebuie sa urmeze un regim alimentar mai strict care sa nu contina fructe si legume crude, salate, preparate lactate, care ar contribui la potentarea efectelor adverse date de radioterapie. Toate aceste indicatii sunt date de catre medicul curant la inceputul tratamentului si supravegheate constant pe parcursul tratamentului prin consultatii intraterapeutice saptamanale sau ori de cate ori este nevoie.

Ce trebuie evitat in perioada tratamentelor?

Radioterapia de azi ca si in cazul oricarui tratament are si efecte adverse. Acestea sunt diferite in functie de localizarea anatomica si zona de tratament de interes. In cazul iradierii tumorilor cutiei craniene, simptomatologia adversa este reprezentata de simptomatologia neurologica (dureri de cap, greturi, varsaturi, ameteli). Cu un tratament adecvat si monitorizare atenta, acestea pot fi remediate si scazute in intensitate.

La nivelul gatului de asemenea aceste efecte adverse se fac mai mult resimtite si sunt reprezentate de Radioepitelita, Radiodermita, pierderea gustului, dureri si uneori imposibilitatea de a se alimenta. La fel si in cazut acestor efecte adeverse exista si tratamente care se administreaza pentru a le combate: tratament antialgic, garaga, badijamente locale si bucale, creme si tratament de rehidratare si reechilibrare cu vitamine si anumite solutii de alimentare cu lichide proteice.

La nivelul toracelui si in special la iradierea sanului, aceste efecte adverse sunt mai putin pronuntate si se rezuma la o Radiodermita, eritem al pielii local, fara a se ajunge in situatia de arsura. Aceste efecte adverse pot fi prevenite din timp cu un tratament local cu creme protectoare si o igiena adecvata.

In cazul tumorilor abdomino-pelvine, efectele adverse sunt reprezentate de: diaree, constipatie, senzatia de balonare, crampe, insa, cu un regim alimentar adecvat si un tratament antispastic si o igiena locala corespunzatoare sunt prevenite si reduse in intensitate. Oboseala reprezinta efectul advers comun al tuturor tratamentelor cu iradiere. In mare am trecut in revista principalele efecte adverse ale Radioterapiei tintite pe localizari.

Avantajul aparatelor de iradiere noi cu tehnici moderne care reduc timpul de expunere la tratament si implicit tintesc formatiunea tumorala cu protectia maxima a organelor la risc si invecinate este reprezentat de reducerea aparitiei efectelor adverse. Complianta pacientului la tratament precum si o instruire corespunzatoare din partea medicului alaturi de o tehnica moderna de iradiere nu afecteaza viata de zi cu zi a pacientului in masura extrem de mare.

Este Radioterapia speranta pentru bolnavii de cancer?

Fie ca vorbim de Radioterapia cu scop de vindecare sau Radioterapia cu scop paliativ, antialgic, hemoragic sau decompresiv, aceasta reprezinta in ziua de azi o speranta uriasa pentru bolnavii de cancer. Scopul Radioterapiei curative este acela de a distruge tumora in cazul in care aceasta nu este operata sau de a steriliza zona in care acesta a fost dupa inteventia chirurgicala. In foarte multe situatii Radioterapia reprezinta ultima arma de lupta impotriva cancerului.

In cazul Radioterapiei cu scop palaiativ antialgic tratamentul vine in scopul de a alina si reduce in intensitate durerea in cazul metastazelor osoase, de exemplu. In cazul hemoragiilor, la fel, tratamentul stopeaza hemoragia. Sau in cazul compresiunilor la nivel pulmonar sau canal medular. In toate aceste cazuri Radioterapia vine sa vindece, aline sau sa amelioreze durerile, implicit efectul este acela de a crea pacientului un confort fizic si psihologic precum si imbunatirea calitatii vietii atat a pacientului cat si a apartinatorilor. In concluzie putem afirma cu desafarsire ca Radioterapia reprezinta speranta pentru pacient indiferent de intentia cu care este administrata.

Dr. Georgel Godja
Medic Specialist Radioterapie