Computerul Tomograf (CT) - Neolife Bucuresti

Tomografia computerizata este o metoda de investigatie imagistica extrem de precisa si nedureroasa, care foloseste radiatia X pentru a obtine imagini de inalta rezolutie ale organelor interne.

Prin recombinarea imaginilor obtinute cu ajutorul unui software performant, este posibila reconstructia tridimensionala a diferitelor organe, a sistemului vascular sau a articulatiilor, a coloanei vertebrale, ceea ce permite analizarea anatomica integrala si din punct de vedere functional.

Cantitatea de radiatie X emisa de aparat este optimizata de aparat pentru a obţine maxim de informatie cu iradierea minima a pacientului.

Pentru anumite tipuri de examinari CT este necesara pregatirea pacientului inainte de procedura, prin administrarea orala de substanta de contrast si/sau injectarea intravenoasa a unei substante de contrast in cea de-a doua parte a examinarii, pentru diagnosticul corect si complet al afectiunilor investigate.

In mod obisnuit, o investigatie CT se desfasoara pe parcursul a 15-20 de minute. Exista restrictii de examinare CT la femei insarcinate in primele 3 luni de sarcina, exceptie facand cazul in care viata mamei depinde de examinarea CT (de exemplu in cazul unui anevrism cerebral rupt).

Descarca Pregatire pentru examinarea CT si Declaratia de Acord

Echipa medicala Neolife de Computer Tomograf